Anghel Iordănescu
Anghel Iordănescu (n. 4 mai 1950), cunoscut și sub numele de „Tata Puiu”, este un fost fotbalist român și fost manager al echipei naționale a României, care a jucat pe postul de atacant.
În 2007, Iordănescu s-a retras din fotbal, iar în luna februarie a anului următor, după ce predecesorul său a demisionat, a devenit membru al Senatului României, stând în băncile Partidului Social Democrat. La 26 decembrie 2011, a devenit senator independent, afiliat la Uniunea Națională pentru Progresul României. Fiul său, Edward Iordănescu, este, de asemenea, fost fotbalist și actual manager.
Cariera de jucător
Unul dintre cei mai mari jucători ai echipei Steaua București, Iordănescu a fost un atacant sau mijlocaș ofensiv cu o tehnică de gol bine dezvoltată și o capacitate de dribling ieșită din comun. De asemenea, era cunoscut pentru viziunea sa și pentru abilitatea de a juca lovituri de departajare. În România, a jucat doar pentru Steaua, echipă la care s-a alăturat ca junior în 1962, la vârsta de 12 ani. Șase ani mai târziu, a debutat la prima echipă, urmat de prima sa apariție pentru echipa națională a României în 1971. În această perioadă, a marcat 155 de goluri, devenind cel mai bun marcator din istorie al echipei.
Iordănescu a câștigat două campionate de campionat (în 1976 și 1978) și patru Cupe ale României (în 1970, 1971, 1976 și 1979). În 1981-82, a fost cel mai bun marcator al Diviziei A.
În 1982, la vârsta de 32 de ani, Iordănescu a părăsit România pentru a juca la OFI Creta, în Grecia, sub comanda antrenorului Les Shannon, dar s-a întors la Steaua doi ani mai târziu pentru a deveni antrenor secund al clubului. Împreună cu Emerich Jenei, pe atunci antrenor principal, a câștigat campionatul în 1985 și a ajutat echipa să triumfe în Cupa Europei în 1986, jucând ca rezervă în finala cu Barcelona.
Cariera de antrenor
Emerich Jenei a fost numit manager al României în vara anului 1986, lăsându-l pe Iordănescu ca nou antrenor principal al echipei Steaua. Din noua sa poziție, el și-a condus echipa la victoria în trei campionate (1987, 1988 și 1989), precum și la trei Cupe ale României în aceiași ani. La nivel internațional, Steaua și Iordănescu au ajuns în semifinalele Cupei Europei în 1988 și în finală un an mai târziu.
În 1990, a părăsit Steaua pentru a doua oară, el semnând un contract pe doi ani cu clubul cipriot Anorthosis Famagusta. După ce a fost eliberat din contract, a revenit la Steaua în 1992 pentru a conduce clubul în sferturile de finală ale Cupei Cupelor UEFA în 1993 și apoi la un nou campionat.
În vara anului 1993, i s-a cerut să îl înlocuiască pe Cornel Dinu ca selecționer al României și a reușit să ducă echipa la calificarea la Cupa Mondială FIFA 1994, unde România a ajuns în sferturile de finală, cea mai bună performanță din istoria fotbalului românesc la nivel de echipă națională. A continuat să fie selecționerul României și după Cupa Mondială și a condus echipa la o nouă calificare, la Euro 1996 și la Cupa Mondială din 1998, unde România a ajuns în faza eliminatorie ca învingătoare a Grupei G.
Cu toate acestea, deși a condus echipa la o nouă calificare la o Cupă Mondială, Iordănescu a fost aspru criticat de presă, unii jurnaliști acuzându-l de nivelul scăzut al echipei în acest proces. După ce a pierdut în fața Croației în turul al doilea al Cupei Mondiale din 1998, a demisionat și a preluat funcția de manager al Greciei, de unde avea să fie demis în 1999, după ce Grecia a ratat calificarea la Euro 2000.
În sezonul 1999-2000, Iordănescu a fost numit antrenor principal al clubului saudit Al-Hilal, unde a câștigat Cupa Prințului Moștenitor al Arabiei Saudite și Campionatul Cluburilor din Asia (precursorul Ligii Campionilor AFC). În ciuda acestor performanțe, a părăsit clubul pentru a conduce Rapid București. A condus Rapid în primul tur al Cupei UEFA 2000-01, pierzând cu 1-0 la general în fața viitoarei câștigătoare, Liverpool. Cu toate acestea, a fost demis după numai trei luni, după care a semnat cu clubul emiratez Al Ain, pe care l-a condus la titlul de campion al Cupei Președintelui Emiratelor Arabe Unite.
După ce România a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2002, Iordănescu a fost rugat să îl înlocuiască pe Gheorghe Hagi, devenind astfel antrenorul echipei naționale de fotbal pentru a doua oară. Principalul său obiectiv a fost calificarea echipei la Euro 2004, dar nu a reușit acest lucru. Spunând că nu exista nimeni altcineva atât mai bun decât el, cât și disponibil pentru a prelua echipa națională, Federația Română de Fotbal i-a acordat credit pentru etapa de calificare la Cupa Mondială din 2006, dar după o prestație slabă în deplasare împotriva Armeniei, a fost în cele din urmă demis.
După al doilea mandat de selecționer al României, Iordănescu s-a întors în Arabia Saudită pentru a conduce Al-Ittihad, cu care a câștigat a doua sa AFC Champions League (în 2005) și Liga Campionilor arabi, dar un an mai târziu a fost demis după ce a remizat cu Al-Ettifaq. Chiar la începutul sezonului 2006-2007 al Ligii Emiratelor Arabe Unite, Iordănescu a revenit pentru a antrena Al Ain pentru câteva luni, înainte de a-și anunța retragerea din fotbalul profesionist.
În octombrie 2014, Iordănescu a ieșit din retragere pentru a prelua pentru a treia oară conducerea României. La 27 iunie 2016, el a demisionat din funcția de selecționer al României după o campanie nereușită la turneul final al Euro 2016, terminând pe ultimul loc în Grupa A, cu un singur punct obținut, în urma unui rezultat de egalitate cu Elveția (1-1).